TRANSMEDIARO GROUP

Switch to desktop

Steaua – Dinamo. Chiricheș joacă la închidere

Steaua și Dinamo se întâlnesc în această seară, pe stadionul Național Arena, într-un meci din penultima etapă a sezonului.

 

mircea rosca-7919Cea mai importantă absență a steliștilor este atacantulul muntenegrean, Stefan Nikolici, care a fost suspendat după „galbenul” primit la Brașov. Din tabăra roș-albastră vor mai lipsi Prepeliță, Machado, Fl.Costea și Matei.

Principala absență a lui Dinamo este Cătălin Munteanu. Mijlocașul a început antrenamentele după accidentarea suferită la Chiajna și speră să fie apt până la finala Cupei României, cu Rapid.

Mihai Stoichiță îl va folosi pe Vlad Chiricheș mijlocaș la închidere, lângă Bourceanu, mișcare forțată de accidentarea lui Bicfalvi.

Last Updated on Thursday, 17 May 2012 18:13

Hits: 25

Read more: Steaua – Dinamo. Chiricheș joacă la închidere

Meciul U Cluj - CFR Cluj se rejoacă din minutul 1

Comisia de Disciplină a decis, vineri, ca meciul Universitatea Cluj - CFR Cluj, întrerupt marţi, în minutul 27, să se rejoace începând din minutul 1, la o dată ce urmează să fie stabilită ulterior, portarul Mircea Bornescu şi fundaşul Ricardo Cadu fiind suspendaţi câte două etape.

 

cfr-cluj-ucluj-mircea-rosca"În ceea ce priveşte meciul Universitatea Cluj - CFR Cluj s-a luat următoarea decizie: în baza legii 7 din legile jocului, coroborată cu articolul 123 din Regulamentul Disciplinar se decide rejucarea din minutul 1 a partidei Universitatea Cluj - CFR Cluj, întreruptă la data de 8 mai 2012, în minutul 24, la o dată care va fi decisă de departamentul de competiţii al LPF. Se sancţionează jucătorul Ricardo Cadu cu suspendare de două etape şi penalitate sportivă de 7.000 de lei. Se sancţionează jucătorul Bornescu Mircea pentru două etape şi penalitate de 7.000 de lei. Se sancţionează masorul Ciucă Liviu cu 12 luni de suspendare şi penalitate sportivă de 10.000 de lei. Hotărârea poate fi atacată la Comisia de Recurs în termen regulamentar (n.r. - cinci zile de la comunicare)", a declarat preşedintele Comisiei de Disciplină, Valentin Epure.

Last Updated on Friday, 11 May 2012 23:39

Hits: 54

Read more: Meciul U Cluj - CFR Cluj se rejoacă din minutul 1

Real Madrid a cucerit al 32-lea titlu de Campioană a Spaniei

Echipa Real Madrid a câştigat al 32-lea titlu de campioană în Spania, după ce a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-0 (2-0), formaţia Athletic Bilbao, într-un meci din etapa a XX-a campionatului spaniol, care ar fi trebuit să aibă loc la începutul anului, dar a fost amânată.


higuain real betisHiguain a deschis scorul pentru formaţia antrenată de Jose Mourinho, în minutul 16, exemplul lui fiind urmat de Ozil (minutul 20) şi Cristiano Ronaldo (minutul 50).

Acesta este primul titlu în Spania pentru Jose Mourinho, care mai câştigase Cupa Spaniei în sezonul trecut cu Real Madrid.

Real va sărbători victoria joi.

Last Updated on Thursday, 03 May 2012 13:23

Hits: 21

Meciul dintre Carl Froch şi Lucian Bute, în pericol de amânare. Boxerul român are o infecţie la picior

Campionul mondial la supermijlocie în versiunea IBF, Lucian Bute, a suferit o infecţie cauzată de o băşică la picior, care s-a întins până în zona genunchiului, astfel că meciul cu britanicul Carl Froch, programat la 26 mai în Nottingham, este în pericol de amânare.

 

lucian-bute-alexandru-hojdaBute, care în prezent se antrenează în Florida (SUA) a fost transportat, sâmbătă, la un spital din zonă, iar potrivit sursei citate medicii nu sunt prea încrezători că sportivul român ar putea să boxeze conform programului.

Boxinginsider.com susţine că alte detalii nu au fost date publicităţii, iar o decizie în privinţa disputării meciului nu a fost luată încă. În cazul în care Bute nu s-ar recupera până pe 26 mai, data disputării partidei ar putea fi mutată puţin.

Lucian Bute se pregăteşte de trei luni în Florida pentru meciul cu Froch.

Bute ar trebui să plece spre Londra în data de 10 mai, cu o escală de două zile în Montreal, unde ar susţine o conferinţă de presă şi un antrenament cu public.

Partida dintre pugilistul britanic Carl Froch şi boxerul Lucian Bute ar trebui să se dispute în 26 mai, la Capital FM Arena din Nottingham. În meciul cu Froch, Lucian Bute îşi va pune pentru a zecea oară în joc centura IBF la categoria supermijlocie.

Last Updated on Monday, 07 May 2012 13:58

Hits: 21

Inotatorul Alexander Dale Oen (26 de ani - campion mondial in 2011) a murit dupa ce a suferit un stop cardiac

Inotatorul norvegian Alexander Dale Oen, campion mondial in 2011 in proba de 100 de metri bras, a fost gasit mort dupa un antrenament desfasurat in Flagstatt, Arizona, informeaza The Guardian. Conform primelor investigatii, Oen a suferit un stop cardiac.


alexander-dale-oenOen a fost gasit cazut in baia camerei sale, la putin timp dupa incheierea antrenamentului. Dupa primele rapoarte medicale, inotatorul norvegian a suferit un stop cardiac.

In ultima sa postare pe Twitter, Oen a vorbit despre intoarcerea acasa. "Au mai ramas doua zile pana sa revin in cel mai frumos oras din lume, Bergen".

Dale Oen era una dintre sperantele Norvegiei pentru o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Londra.

Alexander era vicecampion olimpic (la Beijing), in timp ce la CM de la Shanghai (2011) a cucerit aurul.

Last Updated on Tuesday, 01 May 2012 21:55

Hits: 69

Transmediaro Group & Kasta Morrely 2008-2012. All rights reserved.

Top Desktop version