TRANSMEDIARO GROUP

Switch to desktop

Banca Centrală Europeană a oprit operaţiunile monetare cu unele bănci din Grecia

Banca Centrală Europeană (BCE) a oprit operaţiunile monetare cu unele bănci din Grecia, care nu au fost recapitalizate, au declarat miercuri surse din instituţia financiară.

 

grecia-recesiune-bani-shutterstockReprezentanţii BCE au refuzat să comenteze.

BCE efectuează operaţiuni de refinanţate numai cu băncile solvabile. Făcă acces la fondurile BCE, băncile trebuie să ceară asistenţă financiară de urgenţă Băncii Greciei. Nu este clar câte bănci sunt afectate de oprirea finanţării din partea BCE.

O persoană apropiată situaţiei a declarat că patru bănci elene sunt nevoite să funcţioneze cu capital negativ. Potrivit regulilor BCE, instituţia nu poate oferi lichidităţi băncilor aflate într-o astfel de situaţie.

BCE a anunţat anterior, miercuri, că susţine în continuare băncile din Grecia.

Surse citate de presa olandeză au afirmat că lichidităţile obţinute de băncile din Grecia de la BCE sunt în prezent cu mai mult de 50% sub nivelul de 73 miliarde euro din ianuarie, întrucât BCE refuză tot mai mult cererile instituţiilor de credit elene, crescându-le dependenţa de Banca Greciei.

BCE reduce suţinerea pentru Grecia întrucât statul întârzie recapitalizarea sistemului bancar elen, deşi a primit fonduri de 25 de miliarde de euro în acest scop, potrivit cotidianului Financieele Dagblad, preluat de portalul MarketWatch.

Euro a atins minimul ultimelor patru luni faţă de dolar

Moneda euro a atins luni pe pieţele asiatice cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni faţă de dolar, pe fondul tensiunilor politice din Grecia, unde liderii politici nu au reuşit să formeze o coaliţie de guvernare.

 

euro-dolar-afpDiscuţiile din Grecia privind formarea unei coaliţii au întâmpinat duminică un nou obstacol, după ce liderul partidului radical de stânga a respins invitaţia Preşedinţiei pentru o rundă finală de discuţii convocată luni.

Temerile investitorilor privind ieşirea Greciei din zona euro s-au reaprins, iar statul ar putea fi nevoit să organizeze o nouă rundă de alegeri. La scrutinul din 6 mai, partidul conservator Noua Democraţie a câştigat 18,85% din voturi, urmat de SYRIZA (stânga radicală), cu 16,78% şi formaţiunea socialistă PASOK, cu 13,18%.

Last Updated on Monday, 14 May 2012 17:07

Hits: 39

Read more: Euro a atins minimul ultimelor patru luni faţă de dolar

Fitch: Ieşirea Greciei din zona euro va pune în pericol ratingurile ţărilor din regiune

Agenţia de evaluare Fitch a avertizat vineri că o ieşire a Greciei din zona euro va avea un impact negativ asupra ratingurilor celorlalte state din uniunea monetară. Ţările cu perspectivă negativă a calificativelor sunt Franţa, Italia, Spania, Cipru, Irlanda, Portugalia, Slovenia şi Belgia.

 

bursa-frankfurt-europa-afpPotrivit Fitch, este probabil ca toate ratingurile ţărilor din zona euro să fie puse sub supraveghere, iar statele care au deja perspectivă negativă sunt cele mai expuse la o retrogradare imediată.

"În eventualitatea că Grecia va părăsi zona euro, fie ca rezultat al actualei crize politice, fie mai târziu, dacă economia nu se va stabiliza, Fitch va plasa ratingurile tuturor statelor din regiune sub supraveghere cu perspectivă negativă, reevaluând implicaţiile sistemice şi de ţară", se arată într-un comunicat al Fitch.

Amploarea retrogradărilor va depinde de reacţia zonei euro la ieşirea Greciei din uniunea monetară.

BNR ar putea interveni agresiv dacă cursul va depăşi 4,46 lei/euro

Cursul ar putea depăşi nivelul istoric atins pe piaţa interbancară, de 4,46 lei/euro, dar o asemenea depreciere s-ar putea încheia printr-o intervenţie agresivă din partea BNR, care să le reamintească jucătorilor de forţa pe care o poate avea banca centrală pe piaţa locală.

 

bursa shutterstock 27 83c1e526f4 d0a9aac844Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,4265 lei/euro, reprezentând cel mai ridicat nivel de la introducerea moendei unice.

Precedenul maxim istoric, de 4,4168 lei/euro, a fost anunţat pe 2 mai, la acea dată jucătorii fiind îngrijoraţi de incertitudinile legate de măsurile pe care le va adopta noul executiv după căderea Guvernului Ungureanu.

Comparativ cu finalulul anului trecut, cursula urcat cu 2,47%, de la 4,3197 lei/euro.

"Nu este exclus să depăşim nivelul minim al leului stabilit recent de 4,46 lei/euro. Este dificil de spus, pentru că mişcarea curentă vine după o perioadă de mai mulţi ani în care cursul de schimb a fost într-o bună măsură controlat de către banca centrală.", a declarat pentru MEDIAFAX Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank.

Finala Ligii Europa: Cât au cheltuit spaniolii veniţi să vadă meciul în Bucureşti

Finala Ligii Europa a pus Bucureştiul şi România pe harta turistică a Europei şi a generat încasări din turism de milioane de euro. Cu această ocazie, Capitala a avut, potrivit FPTR, cel mai ridicat număr de turişti străini înregistrat vreodată, aproximativ 25.000.

 

suporteri-atletico-madrid-bere-marius-comanFinala Europa League a generat încasări din turism de aproximativ 10 milioane de euro, potrivit unei analize a Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

"Cu ocazia acestui eveniment, Bucureştiul a fost invadat de pasionaţi ai fotbalului: spanioli, români şi alte naţionalităţi. Cu câteva zile înainte de finală au sosit primii spanioli, astfel hotelierii din Bucureşti au găzduit în această perioadă aproximativ 10.000 de turişti spanioli, gradul de ocupare ajungând la 95%, pentru că în Capitală s-au cazat şi peste 10.000 de români veniţi din provincie", se arată într-un comunicat al federaţiei.

Transmediaro Group & Kasta Morrely 2008-2012. All rights reserved.

Top Desktop version